Recent Posts

Archive

Tags

Nu intreba ce stie sa faca jucaria, intreaba-te ce face copilul cu jucaria!


Treaba copilului este joaca, a spus Maria Montessori. Si acest lucru se intampla fie ca noi cumparam jucarii sau nu. Copilul transforma de fapt orice intr-o jucarie - obiecte, situatii, persoane. Le testeaza, le foloseste in cele mai neasteptate feluri. Jucarie este pur si simplu ceva cu care te joci, asa spune si DEX- ul.

De ce se intampla asta? Lumea stiintifica a raspuns la acesta intrebare: pe toata scara animala, joaca este adaptare la mediu, este pregatire pentru viata adulta. Exista o corelatie directa intre joaca si inteligenta si implicit capacitate de adaptare.

Nu este de mirare ca specia noastra se joaca cel mai mult dintre toate. Si, asa cum avem unelte pentru orice, am creat obiecte specializate care se folosesc exclusiv pentru joaca, si acelea se numesc acum jucarii.

Problema este ca (dupa parerea mea) ne-am ratacit un pic in cautarea celor mai bune jucarii pentru copiii nostri si asta pentru ca, poate, am uitat care era scopul lor initial. Acum, de multe ori, cumparam o jucarie pentru ca ne place noua, sau doar pentru ca va tine copilul atent pentru o vreme si ni-l va lua de pe cap cum se spune.

Magazinele de jucarii au ajuns sa fie cel mai prost loc posibil pentru cumparat jucarii. Efortul clientului de a identifica ceva de bun simt in toata jungla de fantezie si marketing extrem care ni se ofera este imens.