
solutii pentru dezvoltarea mersului
PRIMII PASI
Miscarea fizica este principalul motor al dezvoltarii creierului in primul an de viata. Una din marile realizari ale copilului este inatarea mersului si stapanirea echilibrului. Desi reflex mersului exista inca de la nastere, mersul si echilibrul sunt activitati complexe care necesita mult timp pentru a fi stapanite, pentru ca trebuiesc invatate, in paralel cu cu maturizarea (mielinizarea) cailor de conducere in creier si nervii periferici si dezvoltarea musculaturii posturale.
Acest lucru se petrece in mod natural, copilul incercand sa se deplaseze pe baza reflexelor si impulsurilor preexistente la care creierul sau adauga treptat finete si control miscarilor.
Invatarea mersului extinde aria de explorare a copilului, ii deschide orizonturi noi si este un pas esential in castigarea indepedentei. Procesul de invatare este lung si anevoios si este o perioada in care copilul nu este ferit de riscul de accidentari. Desi cu totii ne dorim ca aceasta perioada sa fie cat mai scurta, durata ei depinde in mare masura de procesele biologice care se petrec in corpul copilului, de maturizare a tesutului nervos. Totusi, cu incurajare si sprijin, copilul poate trece mai usor si mai repede peste aceasta perioada de tranzitie. Ulterior mersul si echilibrul sunt perfectionate pana la varsta adulta si orice activitate care vine in ajutorul acestui process este binevenita.
De aceea, am creat si promovat o linie intreaga de unelte care vin in ajutorul copilului in acest proces. Cu cat copilul va invata mai repede sa mearga, cu atat va fi mai ferit de posibilele accidentari, isi va mari spatiul de explorare si va fi mai independent.

MINIKART - PREMERGATOR

PANOU CU MANERE SI OGLINZI

OGLINDA MONTESSORI CU MANERE
Panoul Prima Aventura este un produs original Leea si este special creat pentru a oferi cele ai diverse si accesibile modalitati de ridicare in picioare. Alaturi de manerele fixe, pozitionate pe panou la diverse inaltimi si in diverse pozitii si colorate pentru a fi mai atractive, am adaugat si o franghie care permite copilului explorator sa isi incerce puterile si sa isi dezvolte musculatura.
Oglinzile sunt un alt mod de a atrage copilul si de a-I oferi o motivatie in plus.
Panoul este creat ca si accesoriu pentru Statia de Joaca, insa poate fi folosit si independent de ea, putand fi fixat pe perete cu ajutorul unor sine speciale
Minikartul premergator permite copilului sa faca pasi si sa inainteze sprijinindu-se cu mainile de maner. In acest fel copilul isi intareste musculatura picioarelor si a spatelui in pozitia fiziologica de mers, inainte de a putea sa mearga singur.
Minikartul de la Leea este masiv, solid si ofera un sprijin stabil. El are o inovatie unica – frana care permite deplasarea sa doar catre inainte. In acest fel copilul are sprijin cand se dezechilibreaza catre spate.
Minikartul se obtine de fapt prin adaugarea unui accesoriu la piesele care exista in pachetul de baza al Statiei de joaca, accesoriu care costa mult mai putin decat un minikart cumparat separate de aceeasi calitate.
Setul de doua barne permite dezvoltarea in continuare a simtului echilibrului. Pe masura ce copilul invata sa mearga, aria de deplasare se ingusteaza in mod natural, iar barnele de la Leea, prin dimensiunile alese, ajuta copilul sa se antreneze pentru acest lucru.
Desi sunt un instrument simplu si aparent banal, barnele Leea permit o multitudine de exercitii si pot fi folosite o lunga perioada de timp (de la 1 la 3 ani si chiar ma mult) – mersul simplu (sprijinit si singur) pasul de urcare si coborare de pe barna, pasul peste spatiul dintre doua barne, schimbarea directiei de mers, mersul lateral (step-and-slide), mersul cu spatele, mersul pe plan inclinat (cu o barna pozitionata cu un capat deasupra celeilalte barne), mersul fandat, mentinerea echilibrului intr-un picior pe barna, si chiar alergare si rostogolire pe barna! Toate aceste exercitii au multiple beneficii - de la dezvoltarea misculaturii la perfectionarea miscarii si a capacitatii de concentrare. Cel mai interesant este ca exista o atractie naturala, instinctiva a copilului pentru multe din aceste exercitii, odata barna pusa la dispozitia sa, el va incepe sa o foloseasca fara prea multe invitatii. Ulterior el poate fi ajutat sa descopere si exercitiile mai elaborate.
Barnele Leea sunt create cu grija pentru detaliu, fiind acoperite cu saltea de gimnastica si avand capetele de contact cu solul acoperite cu cauciuc antiderapant, asigurand stabilitate.

BALANSOAR DE LA STATIA DE JOACA

BARNA PENTRU ECHILIBRU
